România a avut mai multe constituții. Prin cea din 1866 s-a organizat statul modern, prin cea din 1923 a fost consolidat statul național unitar român, iar prin cea din 1938 a fost impus regimul monarhic autoritar al regelui Carol al II-lea. Au urmat constituțiile comuniste din 1948, 1952 și 1965, apoi cea din 1991.
Fiecare constituție a României oglindește regimul politic al vremii sale, iar succesiunea lor rezumă istoria politică modernă a țării.
Constituția din 1866 este prima a României moderne. Instituie monarhia constituțională, separarea puterilor și parlamentul bicameral. Articolul 7 stabilea că însușirea de român se dobândește și se pierde potrivit legilor civile, restricționând naturalizarea străinilor de rit necreștin — prevedere care a generat presiuni internaționale.
Constituția din 1923 adaptează statul la realitatea de după Marea Unire. Manualul spune că prin ea a fost consolidat statul național unitar român. Împreună cu votul universal, introdus în 1918, a favorizat diversificarea sistemului partidelor politice.
Constituția din 1938 rupe această linie. Prin ea a fost impus regimul monarhic autoritar al regelui Carol al II-lea. Miniștrii erau răspunzători numai față de rege, iar regelui îi aparținea inițiativa revizuirii Constituției.
Urmează trei constituții comuniste. Cea din 1948 stabilea că numele statului era Republica Populară Română și că organul suprem al puterii de stat era Marea Adunare Națională, care hotăra și formarea guvernului. Cea din 1952 preciza că tribunalele apărau regimul de democrație populară. Cea din 1965 schimba denumirea țării în Republica Socialistă România și consacra Partidul Comunist Român ca forță conducătoare a întregii societăți, reflectând totodată încheierea colectivizării.
Constituția din 1991, adoptată prin referendum după Revoluția din 1989, marchează revenirea la democrație: republică semiprezidențială, separarea puterilor, pluralism politic, drepturi și libertăți garantate. A fost revizuită în 2003, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană.
Cele din 1866, 1923 și 1938, apoi cele trei comuniste, din 1948, 1952 și 1965, și cea din 1991, revizuită în 2003. Fiecare oglindește regimul politic al vremii sale.
A consolidat statul național unitar român, după Marea Unire. Împreună cu votul universal, introdus în 1918, a favorizat diversificarea sistemului partidelor politice în epoca interbelică.
Prin ea a fost impus regimul monarhic autoritar al regelui Carol al II-lea. Miniștrii erau răspunzători numai față de rege, iar regelui îi aparținea inițiativa revizuirii Constituției.
Cea din 1948 stabilea numele de Republica Populară Română și Marea Adunare Națională ca organ suprem. Cea din 1952 preciza că tribunalele apărau regimul de democrație populară. Cea din 1965 schimba numele în Republica Socialistă România și consacra rolul conducător al Partidului Comunist Român.
Toată programa de Istorie, pe muzică. 51 de piese, acces pe viață, 99 lei.
Preț de lansare până pe 30 septembrie 2026.