Mircea cel Bătrân a domnit în Țara Românească între 1386 și 1418. A inaugurat politica de alianță cu Regatul Ungariei împotriva otomanilor, a obținut victoria de la Rovine în 1395 împotriva sultanului Baiazid I și a participat la cruciada de la Nicopole în 1396. A păstrat autonomia statului prin luptă, alianțe și tribut.
Domnia lui Mircea coincide cu apariția unei puteri noi în sud-estul Europei. Imperiul Otoman ajunsese la Dunăre, iar statele mici din regiune trebuiau să aleagă între supunere, alianță și rezistență. Mircea a folosit toate trei, în funcție de raportul de forțe.
Prima direcție a fost alianța. Spre sfârșitul secolului al XIV-lea, Mircea a inaugurat politica de alianță cu Regatul Ungariei împotriva otomanilor, integrându-se în ceea ce istoricii numesc „cruciada târzie". În 1396 a participat la cruciada de la Nicopole, unde armatele creștine au fost însă înfrânte de otomani.
A doua direcție a fost lupta directă. În 1395, la Rovine, Mircea a obținut victoria împotriva oștilor conduse de sultanul Baiazid I. Confruntarea a arătat că un stat mic putea rezista unei armate imperiale dacă alegea terenul și momentul.
A treia direcție a fost extinderea controlului asupra căilor comerciale. Mircea a reintrat în posesia Dobrogei și a Silistrei, ceea ce deschidea perspectiva accesului direct la litoralul Mării Negre și la drumurile care legau piețele Poloniei și ale Europei Centrale de Pont. Controlul Dunării era, în egală măsură, o chestiune economică și una militară.
În plan intern, statul se consolidează. Instituția centrală rămâne domnia: domnul era stăpânul țării și, ca mare voievod, conducea armata, având prerogative largi în plan politic. Dregătorii — vornic, logofăt, vistier — capătă atribuții precise. În 1388, Mircea ctitorește mănăstirea Cozia, una dintre cele mai importante fundații religioase ale epocii.
Rezultatul întregii domnii este formula pe care programa o cere: Țările Române nu au fost cucerite de otomani, și-au păstrat autonomia internă, dar au plătit un tribut anual către sultan. Mircea a fost cel care a stabilit acest echilibru.
Între 1386 și 1418, în Țara Românească. Este una dintre cele mai lungi domnii din istoria medievală românească și coincide cu perioada în care Imperiul Otoman ajunge la Dunăre și devine principala amenințare pentru statele din regiune.
Mircea cel Bătrân a obținut victoria împotriva oștilor conduse de sultanul Baiazid I. Bătălia s-a purtat pe teren favorabil apărătorilor și a arătat că un stat mic putea rezista unei armate imperiale prin alegerea terenului și a momentului.
O expediție a armatelor creștine împotriva otomanilor, desfășurată în 1396, la care a participat și Mircea cel Bătrân. Creștinii au fost înfrânți de otomani. Face parte din politica de „cruciadă târzie" susținută de români la sfârșitul secolului al XIV-lea.
Nu au fost cucerite de otomani și și-au păstrat autonomia internă, dar au plătit un tribut anual către sultan. Din secolul al XV-lea, relațiile cu Imperiul Otoman au fost reglementate prin documente care prevedeau obligațiile și statutul lor față de Poartă.
Treizeci și doi de ani de domnie l-au consacrat.*
*Notă de corectură
În înregistrarea audio, versul spune că nimeni nu a egalat domnia lui Mircea. Domnia 1386–1418 (32 de ani, cu unele întreruperi) este cea mai lungă din Țara Românească în Evul Mediu; formularea „nimeni nu l-a egalat" este o hiperbolă. Textul versului a fost precizat.
Sursă: Istoria românilor, manual clasa a XII-a
Toată programa de Istorie, pe muzică. 51 de piese, acces pe viață, 99 lei.
Preț de lansare până pe 30 septembrie 2026.