Prin Constituția din 1923 a fost consolidat statul național unitar român. Trecerea la votul universal, în 1918, și Constituția din 1923 au favorizat diversificarea sistemului partidelor politice, iar epoca interbelică a fost dominată de un sistem pluripartit.
După Marea Unire, România trebuia să dea o formă politică unui stat mult mai mare și mult mai divers decât înainte. Instrumentul a fost Constituția din 1923, prin care, spune manualul, a fost consolidat statul național unitar român.
Regimul era monarhie constituțională, cu separarea puterilor și parlament bicameral. Două schimbări au transformat însă viața politică mai profund decât textul constituțional. Prima e votul universal, introdus în 1918, care a lărgit dintr-odată corpul electoral. A doua e reforma agrară de după război, care a desființat marea proprietate și a tăiat baza economică a conservatorilor.
Manualul leagă direct aceste două elemente de sistemul de partide: trecerea la votul universal și Constituția din 1923 au favorizat diversificarea sistemului partidelor politice, iar epoca interbelică a fost dominată de pluripartitism. Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, format în 1926, devin principalele forțe. Apar și partide ale minorităților — Partidul Maghiar, de exemplu, trimitea în medie cinci deputați în forul legislativ.
Funcționarea sistemului avea însă o particularitate care îl slăbea. Regele numea guvernul, iar guvernul organiza alegerile pe care le câștiga aproape invariabil. Alternanța nu venea din vot, ci din decizia monarhului.
Din anii treizeci, presiunea crește. Criza economică, radicalizarea politică și intervențiile tot mai dese ale regelui Carol al II-lea slăbesc instituțiile. Manualul consemnează consecința: după instaurarea monarhiei autoritare a regelui Carol al II-lea, partidele nu au mai putut funcționa. Democrația interbelică românească durează, practic, din 1918 până în 1938.
A consolidat statul național unitar român, într-un regim de monarhie constituțională, cu separarea puterilor și parlament bicameral. Împreună cu votul universal din 1918, a favorizat diversificarea sistemului partidelor politice.
Pluripartit. Principalele forțe erau Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, format în 1926. Existau și partide ale minorităților, între care Partidul Maghiar, care trimitea în medie cinci deputați în parlament.
Regele numea guvernul, iar guvernul organiza alegerile pe care le câștiga aproape invariabil. Alternanța la putere nu venea din votul alegătorilor, ci din decizia monarhului.
Prin instaurarea monarhiei autoritare a regelui Carol al II-lea, în 1938, după care partidele nu au mai putut funcționa. Democrația interbelică a durat, practic, din 1918 până în 1938.
Toată programa de Istorie, pe muzică. 51 de piese, acces pe viață, 99 lei.
Preț de lansare până pe 30 septembrie 2026.