Carol I a venit pe tron în 1866, după abdicarea lui Cuza, ca soluție politică pentru stabilitate internă și recunoaștere externă. În timpul domniei sale s-a adoptat Constituția din 1866, s-a proclamat independența în 1877 și Regatul în 1881. A domnit până în 1914.
După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, în februarie 1866, statul român intră într-o criză de legitimitate. Elita politică decide aducerea unui prinț străin, soluție discutată încă din Adunările ad-hoc, care urmărea două lucruri: stabilitate internă, prin scoaterea tronului din competiția dintre familiile boierești, și recunoaștere externă, prin legătura cu o casă domnitoare europeană.
Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunge domn în 1866. În același an se adoptă Constituția, primul act fundamental al României moderne. Ea instituie monarhia constituțională, separarea puterilor și un parlament bicameral. Textul conține și o prevedere care va genera dispute externe îndelungate: articolul 7 stabilea că însușirea de român se dobândește și se pierde potrivit legilor civile, iar naturalizarea era restricționată pentru străinii de rit necreștin.
Momentul decisiv al domniei e 1877. România participă la războiul ruso-turc și își proclamă independența de stat, recunoscută apoi prin tratatul de la Berlin, în 1878, cu prețul cedării sudului Basarabiei și al primirii Dobrogei. În 1881, România devine regat, iar Carol I rege.
Domnia lui coincide cu perioada de construcție a statului modern: instituții stabile, rotativă guvernamentală între liberali și conservatori, dezvoltare economică, extinderea învățământului. Populația crește de la 3,9 milioane în 1860 la aproape 4,5 milioane în 1877.
Carol I a fost și un factor de echilibru între comunitățile țării. Manualul dă ca exemplu contribuția sa financiară la ridicarea Marii Geamii de la Constanța, ca semn al relațiilor dintre cetățenii români și cei turci și tătari. Domnia se încheie în 1914, la începutul Primului Război Mondial.
Pentru stabilitate internă și recunoaștere externă. Un domn străin scotea tronul din competiția dintre familiile boierești și dădea statului român legătura cu o casă domnitoare europeană. Soluția fusese discutată încă din Adunările ad-hoc.
Monarhia constituțională, separarea puterilor în stat și un parlament bicameral. Este primul act fundamental al României moderne. Articolul 7 restricționa naturalizarea străinilor de rit necreștin, ceea ce a generat dispute externe.
În 1877, în contextul războiului ruso-turc. Independența a fost recunoscută prin tratatul de la Berlin, în 1878, cu prețul cedării sudului Basarabiei și al primirii Dobrogei. În 1881 România a devenit regat.
Din 1866 până în 1914, ca domn până în 1881 și ca rege după proclamarea Regatului. Domnia lui acoperă perioada de construcție a statului român modern, de la Constituție la independență și la consolidarea instituțiilor.
Toată programa de Istorie, pe muzică. 51 de piese, acces pe viață, 99 lei.
Preț de lansare până pe 30 septembrie 2026.