România în Al Doilea Război Mondial

Anul 1940 lasă România amputată. În iunie, țara cedează Uniunii Sovietice Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța. La 30 august 1940, prin arbitrajul Germaniei și al Italiei, dictatul de la Viena obligă România să cedeze Ungariei nord-vestul Transilvaniei. La 7 septembrie 1940, Cadrilaterul revine Bulgariei. Carol al II-lea abdică, iar puterea trece la generalul Ion Antonescu.

Urmează regimul antonesciano-legionar. Manualul precizează că, între septembrie 1940 și ianuarie 1941, singura formațiune care a activat oficial în viața politică a fost mișcarea legionară, condusă de Horia Sima. După rebeliunea din ianuarie 1941, Antonescu conduce singur.

Intrarea în război are un obiectiv declarat. Manualul îl formulează direct: pentru a-și recupera teritoriile pierdute, statul român a intrat în războiul antisovietic la 22 iunie 1941, eliberând provinciile ocupate de U.R.S.S. Basarabia și nordul Bucovinei revin sub administrație românească.

Decizia de a continua lupta dincolo de Nistru schimbă însă natura participării. Manualul consemnează că această continuare nu a fost susținută de cea mai mare parte a clasei politice românești, care considera obiectivul național deja atins.

Perioada e marcată și de politica antisemită. Manualul arată că măsuri împotriva evreilor au fost adoptate atât sub Carol al II-lea, cât și sub regimul Antonescu, și că mulți evrei și romi au fost deportați în Transnistria, unde unii au murit din cauza regimului de detenție. Tot manualul precizează că Ion Antonescu a refuzat cererea lui Hitler de a aplica și pentru evreii din România „soluția finală".

Finalul vine la 23 august 1944, când România întoarce armele împotriva Germaniei hitleriste. Armistițiul cu Uniunea Sovietică se semnează la 12 septembrie 1944. Prin luptă, întregul teritoriu al Transilvaniei este eliberat, dar țara intră sub ocupație sovietică, ceea ce deschide drumul instaurării comunismului.