Vlad Țepeș a fost voievod al Țării Românești în trei rânduri: în 1448, între 1456 și 1462, și în 1476. Domnia principală este a doua. În 1461–1462 a purtat o campanie antiotomană împotriva sultanului Mahomed al II-lea, refuzând tributul și cererile acestuia.
Manualul consemnează cele trei domnii ale lui Vlad Țepeș: 1448, apoi 1456–1462, apoi 1476. Prima și ultima sunt scurte; a doua este cea în care se desfășoară tot ce contează pentru programă.
În plan intern, domnia lui înseamnă întărirea autorității centrale într-un stat unde tronul era disputat între familii rivale, iar boierii schimbau domnii după interes. Instituția domniei era, în teoria epocii, foarte puternică — domnul era stăpânul țării și, în calitate de mare voievod, conducea armata, având prerogative largi în plan politic. Practica depindea însă de capacitatea fiecărui domn de a-și impune autoritatea.
În plan extern, conflictul cu Imperiul Otoman este documentat de izvoare din epocă. Cronicarul bizantin Mihail Ducas relatează că, în anul 1462, Mahomed al II-lea a trimis la voievodul Valahiei un sol care îi cerea să vină la închinăciune și să aducă tributul anual, precum și 500 de băieți. Refuzul acestor cereri a declanșat campania otomană.
Rezistența lui Vlad Țepeș din 1461–1462 este menționată de manual alături de campania de la Belgrad a lui Iancu de Hunedoara și de victoria de la Vaslui a lui Ștefan cel Mare, ca parte a aceleiași politici de cruciadă târzie. Domnul a cerut sprijin creștin, prezentându-se ca apărător al unei cauze comune.
Rezultatul politic e cel care contează la examen. Țările Române nu au fost cucerite de otomani și și-au păstrat autonomia internă, dar au plătit un tribut anual către sultan. Momentele de refuz, cum a fost cel din 1462, au marcat limitele acestui echilibru — o autonomie apărată prin arme atunci când presiunea devenea prea mare.
De trei ori: în 1448, între 1456 și 1462, și în 1476. Prima și ultima domnie au fost scurte. A doua este cea principală, în care se desfășoară atât consolidarea autorității interne, cât și confruntarea cu Imperiul Otoman.
Potrivit cronicarului bizantin Mihail Ducas, în anul 1462 sultanul a trimis un sol care cerea voievodului să vină la închinăciune, să aducă tributul anual și 500 de băieți. Refuzul acestor cereri a dus la campania otomană împotriva Țării Românești.
Cronica lui Mihail Ducas, cronicar bizantin contemporan cu evenimentele, care relatează lupta antiotomană din 1462. Manualul include și un document în care Vlad Țepeș cere ajutor creștin, prezentând conflictul ca pe o cauză comună a creștinătății.
Nu au fost cucerite de otomani și și-au păstrat autonomia internă, dar au plătit un tribut anual către sultan. Momentele de refuz, cum a fost cel al lui Vlad Țepeș din 1462, marchează limitele acestui echilibru între supunere formală și independență reală.
Toată programa de Istorie, pe muzică. 51 de piese, acces pe viață, 99 lei.
Preț de lansare până pe 30 septembrie 2026.